Fie ca ne place acest lucru sau nu, smartphone-urile au devenit o necesitate in zilele noastre. Au schimbat radical modul in care comunicam si in care ducem la bun sfarsit anumite sarcini.
Va mai amintiti acele prime zile in care si-au facut aparitia pe piata telefoanele mobile? Erau privite ca minuni ale tehnologiei – nimeni nu mai depindea de o linie de telefon fixa pentru a tine legatura cu persoanele importante. Folosite pentru apeluri vocale si trimitere de mesaje text, telefoanele mobile au evoluat in ceea ce astazi numim „smartphone”.
Desi fiecare dintre noi am supravietuit fara un smartphone, in zilele noastre nu ne mai putem imagina viata fara ele. Am devenit mult prea dependenti de lucruri care nu existau cu doar cativa ani in urma. Smartphone-urile au schimbat realmente modul in care comunicam – totul este doar la cateva click-uri distanta. Apelurile video nu mai sunt de mult ceva inaccesibil, a tine legatura tot timpul cu familia sau a indeplini task-uri trasate ce tin de job devin lucruri perfect realizabile prin intermediul unui smartphone. A nu-l avea ne face sa ne simtim deconectati, adesea chiar intr-o stare de singuratate.
Una din facilitatile importante oferite de smartphone-uri este sistemul de navigatie GPS, alaturi de harti. Au trecut de mult timp vremurile in care ne orientam dupa harti fizice, acum hartile digitale ne ajuta sa ne deplasam si ne arata in timp real directia de miscare si pozitia. Indicatiile de orientare pentru a ajunge la destinatie reprezinta de asemenea un element fara de care viata ne-ar fi cu mult ingreunata.
Poate ca nici viata nu ar fi atat de bine organizata fara un smartphone. Ne putem planifica activitatile zilnice si prioritatile, in egala masura cu faptul ca suntem tot timpul conectati si la curent cu toate noutatile prin intermediul unui astfel de dispozitiv.
Utilitatea pe care o ofera un smartphone nu trebuie insa sa alunece in panta dependentei. Chiar daca facilitatile pe care le ofera sunt importante, smartphone-ul trebuie lasat deoparte din cand in cand.